PRIMELE IMAGINI cu laserul de la Măgurele. Piesele au ajuns în România

Publicat: 31/08/2016, 10:48

Fizicienii, împreună cu reprezentanții firmei Thales, care construiește laserul, au scos din cutiile sigilate, trei componente mari de laser. Asamblarea acestora va fi finalizată peste aproximativ un an, fiind vorba de sute de astfel de piese care sunt aduse din Franța, la Institutul de Fizică de la Măgurele.

Denumit pe scurt „Laserul de la Măgurele”, echipamentul este mult mai complex decât relevă simpla descriere folosită pentru publicul larg.

În realitate, „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două brațe a câte 10 petawați fiecare, 10 petawați însemnând 10% din puterea Soarelui), și un generator de radiații gamma cu caracteristici performante.

Cercetătorii își propun să găsească soluții și răspunsuri pentru o serie de probleme pe care încă nu le știm sau nu le putem rezolva. Spre exemplu, o aplicație care ar putea rezulta din experimentele făcute la Măgurele este o metodă revoluționară pentru tratarea cancerului, acolo unde nu se mai poate interveni chirurgical. Alte aplicații ar fi simularea radiației cosmice pentru a vedea cum se comportă materialele din care sunt făcute stațiile spațiale sau navetele spațiale pentru o călătorie de lungă durată cum ar fi o viitoare misiune spre Marte.

De asemenea, cercetătorii își propun să găsească răspunsuri la probleme de fizică teoretică, cum ar fi distribuția elementelor în Univers. Nu în ultimul rând, la ELI-NP s-ar putea accelera particulele cu ajutorul laserului, metodă care ar putea putea înlocui pe viitor tehnologia folosită acum la CERN, adică marile acceleratoare de particule care au costuri foarte mari de construcție și operare.

Proiectul ELI se desfășoară în trei țări, nu numai în România, iar până în 2018, toate echipamentele vor fi instalate în cadrul sediului care se contruiește în prezent pe platforma de la Măgurele.

Istoric vorbind, ideea de ELI s-a născut în 2005, la inițiativa comunității europene a cercetătorilor laseriști și în principal a cercetătorului francez Gérard Mourou. În perioada 2009-2010 au fost analizate propunerile de proiecte la nivelul Comisiei Europene, fiind vorba de 40 de laboratoare din 13 țări. Câștigătorii au fost România, Republica Cehă și Ungaria. Proiectul din România costă 293 de milioane de euro fără TVA (356 milioane cu TVA), o parte din bani fiind alocați de Comisia Europeană și restul din bugetul guvernului român.

Cameraman: Romică Croitoru

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?